Timișoara Film Society prezintă „Secretul” – un scurtmetraj despre iubire și moarte!

Timișoara Film Society a lansat un nou proiect – Secretul – un scurtmetraj a cărei poveste ne arată umanizarea unui asasin, ca urmare a sentimentelor pentru iubita lui. Asasinarea d-lui Bucur, este punctul culminant și în același timp deznodământul poveștii, prin care personajul principal iși dorește să încheie partea negativă a vieții, ucigându-și angajatorul. În producția acestui film, s-au folosit efecte speciale minime, iar coloana sonoră a fost realizată pe una din piesele artistei Ella Jebelean.

„Sunt mândru de echipă, actorii au fost extraordinari și le mulțumesc pentru implicare și dăruire, iar cu o parte dintre ei ne vom întâlni și în continuarea filmului” – a declarat Narcis Constantinescu, regizorul acestei producții.

„Am văzut potențialul scenariului încă din etapele de brain storming – când încercam să găsim idei pentru construcția poveștii. A fost ușor să previzualizez scenariul înainte de realizarea tehnică având în vedere că povestea a fost foarte bine realizată și pentru asta îi mulțumesc Alisei Roteliuc, scenarista noastră” – a declarat Ovidiu Roteliuc, DOP-ul proiectului.

„Suntem pregătiți să realizăm proiecte mult mai ambițioase, avem o echipă fantastică și ne dorim să fim o voce puternică a filmului românesc, iar asociația Timisoara Film Society este un prim pas în direcția potrivită” – a declarat Bogdan Pătruică, managerul Timișoara Film Society și președintele asociației.

Urmărește „Secretul” mai jos:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *