Baroque II Urban – Gheorghe Fikl și resurecția barocului bănățean: 23 iulie – 23 septembrie 2016; Muzeul de Artă Timișoara – Palatul Baroc

Expoziția “De la baroc la neo-baroc” din cadrul proiectului Baroque||Urban îl aduce în prim plan pe unul dintre cei mai importanți artiști contemporani, Gheorghe Fikl, care vine în fața publicului cu o serie impresionantă de picturi monumentale.

“Creaţiile lui Fikl se remarcă prin opulenţă, frumuseţe, eleganţă şi sugerează cum nu se poate mai bine hibriditatea culturală a omului la început de secol al XXI-lea. Expoziţia e una inedită, în care sunt prezentate în chip comparativ barocul şi neobarocul, opera lui Fikl sugerând puntea peste timp ce face posibilă mai buna înţelegere a creaţiilor locale şi universale. Astfel, Muzeul de Artă Timişoara şi Fundaţia Herczeg nu doar rememorează cultura şi arta unui timp istoric, ci şi legăturile şi transformările petrecute în cei 300 de ani de europenitate în spaţiul Banatului Timişoarei”, spune Victor Neumann, directorul Muzeului de Artă din Timișoara, care va deschide vernisajul expoziției.

 

Gheorghe Fikl este un artist timișorean ale cărui lucrări sunt apreciate atât în țară, cât și peste hotare, acesta fiind prezent în galerii importante din întreaga lume.

 

Expoziția “De la baroc la neo-baroc” va fi deschisă sâmbătă, 23 iulie 2016, de la ora 19:00, la Muzeul de Artă din Timișoara și va putea fi vizitată până în 23 septembrie 2016.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *